Sultanul Abdul-Medjid I a decis în 1855 mutarea reședinței sale din Palatul Topkapi în Palatul Dolmabache. Palatul se întinde pe o suprafață de 15000 de metri pătrați și numără 285 de încăperi, 44 de saloane, 58 de băi, 4 băi turcești, la care se adaugă holurile și anexele. Palatul prezintă un stil deosebit de complex, opulența orientală combinându-se cu rafinamentul occidental. De altfel, palatul poate fi ușor confundat cu o reședință imperială austriacă sau franceză. Complexul este compus din palatul propriu-zis, Dolmabache Camii (Moscheea) și Turnul Ceasului. Palatul este situat pe țărmul european al Bosforului. Locul în care s-a clădit reședința imperială nu a fost ales întâmplător, se crede că în timpul asediului Constantinopolului, aici au fost ancorate vasele sultanului Mehmet al II-lea. În secolul al XVII, aici s-au pus bazele unei Grădini Imperiale. În prezent, în apropierea palatului se află Stadionul Beșiktaș. Construcția palatului a durat 13 ani, lucrările fiind finalizate în anul 1856, palatul fiind reședință pentru 6 sultani. De asemenea, aici și-a desfășurat pentru patru ani activitatea și primul președinte a Republicii Turce, Mustafa Kemal Ataturk. De altfel, aici a și murit, într-una din camerele din zona haremului, în dimineața zilei de 10 noiembrie 1938. În amintirea acestui eveniment, pentru o perioadă toate ceasurile din palat indicau ora decesului, însă acest lucru s-a schimbat, în prezent, doar ceasul din camera defunctului mai indică această oră.
În anul 1984, Palatul Dolmabache a fost transformat în palat-muzeu, fiind astfel deschis publicului larg, în prezent, este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Istanbul. Accesul în palat se realizează prin intermediul Porții Otomane, o adevărată operă de artă, spectaculoasă prin detaliile sale arhitecturale. În fața intrării principale în palat se află o grădină, în mijlocul căruia tronează o fântână arteziană, formată dintr-un grup de lebede, acest ansamblu arhitectonic făcând parte din Secțiunea Oficială de Întâmpinare. Clădirea principală este prevăzută pe două nivele și este împărțită în 3 compartimente și anume: Secțiunea Administrativă, ce cuprindea doar apartament destinate bărbaților, aici discutându-se afacerile politice ale Imperiului Otoman; Camerele Private, unde locuiau sultanii și familiile acestora, și Salon Ceremonial de Primire, o sală de ceremonii, cu o cupolă înaltă în mijlocul căruia tronează un imens candelabru. Punctul culminant al vizitei Palatului Dolmabache îl reprezintă vizitarea Sălii Muayede, de unde atârnă un candelabru de cristal ce cântărește nu mai puțin de 4 tone și jumătate. Din această sală se face accesul către o terasă cu vedere la mare, între cele două încăperi se înalță un număr de 56 de coloane sculptate și pictate tridimensional. Sala măsoară 2.000 de metri pătrați, iar aici erau celebrate cele mai importante festivități religioase, aici avea loc recepția ambasadorilor acreditați pe lângă sultan, în această sală l-a primit sultanul Abdul-Mejid pe împăratul Franz Joseph, iar aici a fost încoronat sultanul Murad al V-lea. De asemenea, în această sală s-a întrunit primul parlament otoman în anul 1877, iar aici și ținut Mustafa Kemal Ataturk primul discurs în calitate de președinte.
Pe cuprinsul palatului veți putea observa numeroase sculpturi în care sunt înfățișate scene de vânătoare. De asemenea, sunt expuse o parte din bogățiile sultanilor, precum obiecte din aur, argint, platină, porțelan și cristal. O altă încăpere extrem de importantă este reprezentantă de Sala de Rugăciune, decorată cu citate din coran. La fel ca în cele mai multe camere ale palatului și aici este atârnat un candelabru, acesta fiind confecționat din sticlă de Murano. Salonul Ambasadorilor, după cum se poate deduce și din numele său, era folosit pentru recepțiile oficiale, însă aici a fost pregătită și trecerea către un nou alfabet în anul 1928. Salonul era somptuos decorat, dat fiind că avea rol de reprezentare, aici având loc recepțiile diplomaților străini. Pe tavanul sălii sunt prevăzute structuri din gips, poleite cu aur. În cadrul Haremului sultanul avea propria sa cameră, denumită Salonul Vișiniu, deoarece pereții săi era îmbrăcați în tapet vișiniu, iar tapițeria era în nuanțe de roșu. Aici era primite soțiile sultanului, precum și copii acestuia. Camera a fost decorată în stil rococo, în mijlocul său fiind amplasată o masă de abanos, acoperită cu un strat de porțelan.
