Cele mai populare plaje ale Peninsulei Bodrum

     Dacă v-ați hotărât să petreceți un sejur în Bodrum, trebuie să știți că indiferent că sunteți în căutarea unei plaje pe care să practicați sporturi nautice, fie că doriți să petreceți un sejur alături de familie și preferați un loc mai liniștit, Bodrum este o destinație ideală de vacanță, deoarece se bucură de numeroase plaje acoperite cu nisip fin, scăldate de ape curate și mărginite de  peisaje spectaculoase. Aflată la joncțiunea dintre Marea Egee și Marea Mediterană, Peninsula Bodrum numără în jur de 67 de plaje premiate cu blue flag, ceea ce situează zona printre cele mai apreciate destinații de vacanță ale Turciei. Orașul Bodrum nu beneficiază de propriile plaje, acestea fiind situate însă la distanțe mici de centrul stațiunii, astfel încât nu va trebui să parcurgeți distanțe prea mari pentru a vă bucura de mare și soare. Plaja Fener este extrem de populară în rândul amatorilor de sporturi nautice. Vânturile care suflă aici fac ca plaja să fie potrivită pentru a practica windsurfing și kitesurfing. Începătorii ar trebuie să practice acest sport dimineața, deoarece valurile sunt mai mici, după-amiaza intensitatea vânturilor crește considrabil. Pentru cei mici va fi o adevărată încântare să ridice zmee colorate și să le urmărească zborul. Plaja Fener este, de asemenea, cea mai întinsă și mai naturală plajă din Bodrum. Pe plaja Gümüșlük veți descoperi cele mai bune localuri cu preparate din pește. Aceasta este o plajă destul de îngustă, situată vis-a-vis de Insula Iepurelui, la circa 25 de minute distanță de orașul Bodrum. În timpul sezonului estival plajă tinde să devină extrem de aglomerată, astfel încât v-am sugera să o vizitați fie la începutul sezonului estival, fie spre finele acestuia. Vă puteți bucura de băutura preferată în cadrul Jazz Cafe sau Hayat Cafe. Unul dintre cele mai bune restaurante din zonă este Limon Gümüșlük. Plaja Gümüșlük este amplasată în satul tradițional cu același nume. Majoritatea turiștilor care vizitează acest sat o fac pentru a se bucura de preparate delicioase pe bază de fructe de mare, dar și pentru a admira unele dintre cele mai superbe apusuri de soare.

 Bodrum poza

      La 5 minute de mers cu mașina de Akyarlar se află plaja Karaincir, o plajă potrivită pentru înotători începători. Plaja este situată într-un golf lat și nisipos, adăpostit de dealuri, ceea ce face ca apa să fie calmă și potrivită pentru copii sau pentru persoanele care nu știu să înoate. În apropiere de intrarea în apă se află o punte de lemn, pe care vă puteți bucura de băi de soare și vă puteți relaxa în timp ce vă răcoriți picioarele în apă. Plaja Akyarlar se bucură de ape perfecte pentru înot, acestea fiind limpezi și calme. Locul nu a fost încă afectat de turismul de masă, astfel încât atmosfera este liniștită și plăcută. Plaja Gümbet, este situată la doar câteva minute de orașul Bodrum, se bucură de unele dintre cele mai curate nisipuri, de culoare aurie, prin urmare, este potrivită pentru familiile cu copii. De-a lungul plajei sunt situate numeroase baruri și restaurante, astfel încât nu trebuie să vă îngrijorați în privința băuturilor și a gustărilor. Plaja este foarte bine amenajată, turiștii având acces la umbrele și șezlonguri. Copiii se vor putea bălăcii în voie, deoarece în apropiere de mal, apa este destul de superficială. În același timp, cei dornici de distracție se pot bucura de plimbări cu banana, cu barca, parasailing, schi nautic, scuba diving, windsurfing și alte sporturi acvatice. Toate aceste caracteristici plasează plaja Gümbet în topul preferințelor turiștilor. Un loc preferat de către cei care vor să descopere frumusețea mediului subacvatic este situat în apropiere de Marele Recif. Torba Beach este situată la circa 7 kilometri distanță de orașul Bodrum, plaja bucurându-se de peisaje spectaculoase, deoarece este înconjurată de dealuri acoperite cu vegetația luxuriantă și păduri de pin. Plaja reușește încă să păstreze  farmecul unui sat pescăresc. Plaja este amenajată cu șezlonguri și umbrele, iar, în cazul în care doriți să vă bucurați de o atmosferă ceva mai liniștită, trebuie doar să vă îndreptați spre capătul plajei și să vă bucurați de umbra unui eucalipt. Pe plajă veți descoperi o cafea, unde prețurile sunt medii. Turiștii care aleg să se bucure de soare pe această plajă se vor bucura de facilități, precum dușuri, vestiare și toalete.

 Bodrum poza

    Dacă nu iubiți aglomerația și vreți, mai degrabă, să vă bucurați de liniște și relaxare, atunci vă recomandăm să alegeți plaja Kadikalesi. Aceasta este amplasată într-un sat, în care veți găsi mai multe cafenele și restaurante, care servesc preparate tradiționale turcești. Satul este extrem de vesel și animat, păstrând încă atmosfera tradițională. Pe lângă cele câteva localuri, în sat veți descoperi și o moschee, străduțe micuțe și arbori de eucalipt. Plaja este foarte liniștită, astfel încât vă veți putea bucura de soare în timp ce citiți o carte sau puteți practica diverse sporturi nautice. Fâșia de coastă este acoperită cu nisip fin și pietriș. Iubitorii de sporturi nautice vor putea practica surf. În imediata apropiere a acestei plaje se află plaja Turgutreis, renumită pentru apusurile de soare spectaculoase. Plaja Yahsi este mândra posesoare a celor mai cristaline ape din Peninsula Bodrum, motiv pentru care a și fost distinsă cu blue flag. Plaja este înconjurată de grădini superbe de mandarini. Plaja este amenajată cu șezlonguri și umbrele, iar de-a lungul său veți descoperi și câteva restaurante, unde puteți servi masa. În apropierea plajei există și un port, în care acostează diferite ambarcațiuni. Doar 200 de metri din această plajă este publică, restul ei aparținând diverselor unități hoteliere și localurilor. La fel ca în cazul multor plaje turcești, atmosfera devine destul de aglomerată în perioada de vârf a sezonului. O altă plajă destul de apreciată de către vizitatori este plaja Ortakent, aflată la o distanță de 20 de minute de centrul orașului Bodrum. Plaja este destul de întinsă ca lungime și este cunoscută și sun denumirea de Kargi Bay sau Camel Beach. Plaja beneficiază de numeroase terase și oferă turiștilor posibilitatea de a practica surfing și alte sporturi nautice.

 Bodrum poza

Întâmpinați Noul An în Bodrum

Anul Nou este o sărbătoare pe care turcii aleg să o petreacă într-un mod caracteristic, fie rămân acasă sărbătorind alături de familie și de prieteni, fie aleg să petreacă în piețe publice, restaurante sau baruri.

Citeste mai mult.

Bodrum - sporturile nautice care se bucură de cea mai mare popularitate

  Peninsula Bodrum se bucură de peisaje minunate și o mulțime de plaje spectaculoase, situate de-a lungul coastei întinse. Scufundarea în apele clare ale Mării Egee și descoperirea frumuseții mediului subacvatic va fi cu siguranță o experiență memorabilă, pe care o veți dori repetată. Este la îndemâna oricui să practice sporturi nautice în timpul unui sejur petrecut în Bodrum, astfel că, indiferent de abilitățile sportive, vârstă sau anotimp, trebuie doar să vă faceți puțin curaj și restul va veni de la sine.

Citeste mai mult.

Bodrum - Aquapark-uri care vor anima vacanța dumneavoastră de vară

Pentru turiștii care aleg să petreacă o vacanță alături de familie, o zi petrecută în parcurile acvatice din Bodrum este o modalitate distractivă și relaxantă de a-și petrece timpul. În aceste parcuri acvatice veți descoperi tobogane, piscine și alte atracții, care îi vor face pe turiștii să-și dorească să revină în aceste locuri. În aceste parcuri se pot distra de minune, atât copii, cât și adulții, ceea ce va face ca vacanța petrecută în Bodrum să fie mai interesantă și mai animată.

Citeste mai mult.

Cele mai populare localuri de noapte din Bodrum

Bodrum este una dintre cele mai frumoase stațiunii de pe litoralul Turciei, fiind cunoscută pentru viața de noapte activă. Această destinație de vacanță este extrem de populară în rândul turiștilor care sunt în căutare de soare, mare, distracție și divertisment. În această stațiune veți descoperi numeroase cluburi de noapte, baruri pe plajă și vă veți putea bucura de evenimentele care sunt organizate în timpul sezonului estival.

Citeste mai mult.

Descoperă emblema orașului Bodrum - Mausoleul din Halicarnas

Mausoleul din Halicarnas, astăzi Bodrum, a fost una dintre cele mai impozante construcții ale antichității, considerată mai târziu o minune a lumii antice. Deși din mărețul templu nu se mai păstrează decât o serie de ruine, dispuse sub forma unui muzeu în aer liber, mausoleul a oferit un plus de faimă orașului Bodrum, atrăgând an de an mii de curioși.

Citeste mai mult.