Pe lângă plajele mătăsoase, Antalya vine în întâmpinarea turiștilor dornici de distracție cu o serie de aquapark-uri care vă vor incita curiozitatea și simțul aventurii. Aqualand a fost construit tocmai pentru a valorifica în totalitate potențialul turistic al Antalyei. Aqualand a fost creat sub forma unui complex ce cuprinde tobogane acvatice de până la 100 de metri lungime, piscine pentru copii și adulți, baruri, restaurante, magazine și alte facilități, astfel încât pe durata șederii aici să nu duceți lipsă de nimic. Vizitatorii au la dispoziție seifuri și cabine de schimb, astfel încât confortul să le fie asigurat și distracția să fie cuvântul de ordine. În plus, pe teritoriul parcului acvatic sunt prezenți mereu salvamari, astfel va puteți distra fără nicio grijă. Magazinele și barurile de pe teritoriul aquapark-ului oferă o selecție de preparate din bucătăria internațională și locală, putând satisface până și gusturile celor mai pretențioși clienți. După tot efortul fizic depus turiștii se pot relaxa cu un hidromasaj într-un bar jacuzzi. Pe teritoriul parcului, au fost amenajate și zone spa, dar și zone în care sunt organizate petrecerile tematice, cum ar fi cele cu spumă și petreceri dedicate copiilor în care rolul principal îl joacă personajele din desenele animate. Turiștii, dar și numeroși localnici aleg să petreacă zile încărcate de adrenalină în unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din Antalya. Aici sunt dispuse 23 de tobogane, numeroase râuri artificiale ale căror ape se lovesc de stâncile masive și piscine care ocupă per total 65000 de metri păstrați.
Land of Legendes este cel mai mare parc tematic de pe teritoriul Turciei, având o suprafață totală de 670.000 de metri pătrați. Acesta este mai mult decât un parc de distracții, fiind conceput ca un resort de lux, unde familiile cu copii se pot distra în voie. Pe teritoriul parcului este prezent un hotel de cinci stele The Land of Legends, parcul acvatic Aqua World și o zonă numită Animals World. Land of Legends vă va oferi o experiență minunată, aici veți putea înota alături de delfini sau puteți alege doar să interacționați cu simpaticele mamifere subacvatice. De asemenea, veți afla lucruri interesante despre aceste mamifere și veți putea asista la spectacolele lor. Trebuie să știți că regulile sunt destul de stricte, astfel încât siguranța delfinilor să nu fie sub nicio formă pusă în pericol. Este strict interzis ca delfinul să fie atins pe cap sau pe orificiile prin care respiră. De asemenea, înainte de a intra în piscină trebuie să renunțați la toate accesoriile, precum elastice de păr, inele, ceasuri, agrafe, lănțișoare și altele. Pe marginea piscinei câțiva fotografi profesioniști vor imortaliza momentele mai interesante, astfel încât la ieșirea din piscină puteți achiziționa fotografiile dorite, atât în format printat, cât și pe adresa de email. O sesiune de înot alături de delfini durează 30 de minute și pot participa atât adulți, cât și copii mai mari de 8 ani. Pe teritoriul parcului acvatic există o plajă superbă cu nisip alb adus special din Egipt. Nisipul acesta este ceva mai grunjos și de aceea nu se lipește de picioare și nici nu se înfierbântă foarte tare. De asemenea, puteți alege să vizionați un film în cinematograful 5 D din Land of Legends, un film durează în jur de 15-20 de minute, dar vă garantăm că va fi o experiență memorabilă. Iubitorii de senzații tari pot încerca Hyper Coaster-ul. Acesta vă va ridica la 62 de metri înălțime, adrenalina dumneavoastră ajungând la cote maxime, deoarece viteza poate ajunge până la 115 km/h. Cei mai puțin curajoși pot încerca Typhoon Coaster, aici veți fi urcați la o înălțime de 43 de metri, de unde veți ajunge în apă cu o viteză de circa 86 de km/h. Cei mici cu siguranță vor fi încântați de parcul zoo, aici putând admira: delfini, balene albe, morse şi pinguini. Programul parcului acvatic diferă de la an la an, tarifele variind în funcție de vârstă, adulți plătind 40 de dolari, iar copii 28. Copii de până la patru ani beneficiază de intrare gratuită.